România, în plină revoluție digitală

Soluția de plată cu telefonul mobil, lansată de ING Bank România în urmă cu patru luni, are deja 50.000 de utilizatori.

Se pare că 3% din totalul plăților la POS se realizează prin intermediul telefonului mobil, potrivit lui Javier Montes Pita, Head of Retail Banking.

În ce privește ritmul de adopție și gradul de utilizare înregistrate cu ING Pay în țările în care s-a lansat, România a avut cele mai bune rezultate.

“În ianuarie 2018 am avut 7.5 milioane de logări în Home’Bank. În octombrie, am înregistrat 11.1 milioane de contacte. Este o creștere de aproape 50% în 10 luni. Pentru mine este interesant, pentru că nimic nu crește cu 50% într-un timp atât de scurt dacă nu am fi în mijlocul unei revoluții. Iar succesul ING Pay a demonstrat asta. Avem deja 50.000 de clienți înrolați în acest sistem. Înseamnă că utilizatorii sunt pregătiți pentru servicii digitale”, a declarat Javier Montes Pita.

Potrivit acestuia, încântați de această opțiune sunt în special cei din marile orașe. Clienții simt nevoia să lucreze cu o bancă mai transparentă, care îi ajută să economisească timp și îi îndrumă să ia decizii inteligente, iar serviciile de plăți cu mobilul rezolvă exact aceste cerințe.

ING și-a crescut baza de clienți cu 15% în fiecare an, în ultimii 3-4 ani și în mare parte creșterea vine din faptul că ING este banca cu cele mai multe recomandări adresate de clienți familiei și prietenilor.

“Ambitia noastră pentru următoarele luni este să continuăm să creștem și să profităm de aceste oportunități din zona digitală. În cei aproape 25 de ani de când este în România, ING a crescut organic (singura bancă din top 10 care a crescut exclusiv organic). Continuăm la fel și credem că acest val al digitalizării pe care suntem ne va permite în viitor o creștere organică prin a fi relevanți clienților și a le oferi experiențe diferite, cum facem de 25 de ani incoace”, a mai spus oficialul băncii.

 

Sursa: wall-street.ro

Leave a Comment

Scroll to Top