De ce revin restanțele?

Cu toate că rata creditelor neperformante a continuat să scadă în aprilie  (datorită unor factori precum continuarea procesului de creștere economică, nivelul redus al costurilor reale de finanțare și eforturile băncilor pentru ameliorarea calității activelor), se pare că situația nu va rămâne așa pentru mult timp.

Creșterea economică și costurile de finanțare încep să acționeze în sens invers și să readucă neperformanțele pe trend ascendent.

“Datele publicate de BNR indică scăderea volumului creditelor restante cu 6.9% lună/lună și cu 32.2% an/an la 8.8 miliarde de lei în mai (cel mai redus nivel din decembrie 2009). Rata creditelor restante s-a diminuat de la 3.92% în aprilie la 3.63% în mai, cu următoarea distribuție: 3.3% la lei și 4.2% la valută. Ne asteptăm la inflexiunea (schimbarea de tendință, din descendentă în ascendentă) ratei creditelor restante în a doua jumătate a anului curent, evoluție influențată de decelerarea economiei și majorarea costurilor nominale de finanțare”, subliniază specialiștii Băncii Transilvania.

Aceștia se așteaptă la încetinirea ritmului de creștere în 2018 și în anii următori, de la 5.6% în 2017 la 4% în 2018, 2.2% în 2019, respectiv 0.9% în 2020, evoluție dată de nivelul scăzut al ratelor reale de dobândă.

Potrivit experților Fondului Monetar Internațional, sistemul bancar se confruntă cu următoarele provocări:

  • nivelul ridicat al creditului ipotecar (peste 54% din totalul creditului acordat populației, cea mai mare parte fiind la rate variabile de dobândă);
  • numărul mare de persoane împrumutate cu rate care depășesc 55% din venituri (circa 25% din total în septembrie 2017);
  • expunerea ridicată pe titluri de stat (aproximativ 20% din active);
  • creșterea gradului de îndatorare pe segmentul companiilor;
  • vulnerabilitățile asociate creditării în valută.

Cât despre evoluția economiei, analiștii BT au revizuit în scadere estimarea de creștere economică pentru acest an la 4.5% de la 4.7% anterior.

Sursa: wall-street.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top