ROBOR la 3 luni a ajuns la pragul de 7%, după ce în ultimele luni s-a angajat pe o traiectorie descedentă

ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele populaţiei în lei contractate înainte de luna mai 2019, precum şi pentru creditele companiilor în lei, a scăzut vineri la 7%, după ce de-a lungul ultimelor luni indicele s-a aflat pe o traiectorie descedentă, potrivit datelor BNR. Cel mai înalt nivel consemnat a fost în luna octombrie 2022, respectiv 8,21%. În luna decembrie 2022 nivelul a coborât la 7,57%, iar pe parcursul lunii ianuarie şi februarie, indicele ROBOR la 3 luni a tot scăzut până a ajuns la 7%, acesta fiind şi nivelul dobânzii cheie, care a fost majorat de la 6,75% la începutul lunii ianuarie 2023. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţă, inflaţie şi politica fiscală. Valoarea IRCC, dobânda de referinţa pentru calculul ratelor la bancă pentru creditele ipotecare şi consum, a crescut de la 1 ianuarie 2023 la 5,71%, de la 4,06% la finalul anului trecut. Valoarea de 5,71% este calculată pe baza datelor din trimestrul III al anului 2022.

Sursa: www.zf.ro







PARTENERI GREENCREDIT

BRD First Bank